GALA PREMIILOR DIN SĂNĂTATE: Nume grele din medicina din R. Moldova au primit recunoștere pentru întreaga activitate

0
187

Cea de-a V-a ediţii a Galei a Premiilor în Sănătate din Republica Moldova a avut loc miercuri seară, la eveniment fiind omagiați 11 dintre cei mai cunoscuți profesioniști din sistemul medical de peste Prut. Laureaţii au fost selectaţi dintr-o listă de 51 de echipe şi persoane care au depus dosarul de participare în perioada  07-26 martie.

Gala s-a bucurat atât de prezența premierului Pavel Filip, cât și de cea a ministrului Sănătății, muncii și protecției sociale, Svetlana Cebotari.

Șefa de la Sănătate a declarat că prin trofeele pe care le-au primit laureații a fost premiat meritul și profesionalismul lor, dar și bunătatea, compasiunea, iubirea față de oameni și dăruirea. „Am avea nevoie de sute și chiar mii de trofee pentru că în fiecare instituție medicală avem colegi care cu abnegație și sârguință își realizează zi de zi meseria nobilă, cea de a salva vieți. Recunosc că mai e mult de muncit, dar sunt sigură că doar cu o echipă consolidată se vor obține acele standarde europene pentru sistemul de sănătate”, a punctat Svetlana Cebotari.

La rândul său, premierul Pavel Filip și-a exprimat recunoștința pentru activitatea angajaților din sistemul de sănătate, menționând că fiecare medic poartă o responsabilitate inegalabilă în exercitarea profesiei nobile. Premierul a menționat că echipa guvernamentală își va continua eforturile pentru fortificarea sistemului de sănătate și mizează pe implicarea întregii societăți pentru a schimba lucrurile, în beneficiul pacienților și al medicilor. „Vă asigur că suntem conștienți de toate problemele care există în domeniul în care activați. Scopul nostru este împărtășit și de către dumneavoastră – prin promovarea reformelor să oferim servicii medicale de calitate, condiții de muncă confortabile și un salariu pe care îl meritați”, a arătat Pavel Filip.

Trofeul pentru întreaga carieră medicală a fost decernat doctorului habilitat în medicină, chirurgului emerit, Eugeniu Maloman.

Pentru performanță în activitatea didactică a fost premiat Sergiu Matcovschi, doctor habilitat în medicină, cu o experiență universitară de peste 30 de ani.

Trofeul pentru cel mai performant management al instituțiilor medicale i-a fost oferit Ludmilei Bîrca, directorul Spitalului clinic municipal de boli contagioase la copii. Cea mai bună echipă a medicului de familie a fost desemnată echipa Elenei Cărăuș de la Centrul de Sănătate din Chișcăreni, Sângerei.

Cea mai bună echipă de urgență a devenit echipa Substației de asistență medicală urgentă Centru. Cea mai bună echipă de asistenți medicali a fost desemnată echipa CASMED, iar cea mai bună echipă/secție specializată a devenit cea de la Secția multidrogrezistență din cadrul Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”.

Cea mai bună echipă în promovarea sistemului AOAM a fost desemnată echipa Secției relații cu beneficiarii din Bălți, Agenția Teritorială Nord, CNAM.

Cea mai reușită activitate în domeniul sănătății publice a fost realizată pe parcursul anului 2017 de către echipa Centrului de profilaxie specifică din cadrul Agenției Naționale de Sănătate Publică.

Jurnalista Irina Lencauțan a fost desemnată cea mai buna jurnalistă în sănătate, iar cel mai activ ONG din domeniu a fost recunoscută Asociația studenților și rezidenților în medicină din Moldova

Diplomă de recunoștință i-a fost decernată șefului Biroului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în Republica Moldova, Haris Hajrulahovic.

Gala Premiilor în Sănătate 2018, ediția a V-a este organizată prin parteneriat între Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Biroul Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova, Compania Națională de Asigurări în Medicină și Centrul pentru Informare și Comunicare în Sănătate.

Text și foto: Ion Panfil