Informare privind obținerea medicamentelor oferite gratuit

0

Începând cu ziua de 1 februarie, cetățenii din R. Moldova pot solicita medicamente oferite gratuit, conform Ordinului semnat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Pentru a beneficia de medicamente gratuite, fiecare persoană trebuie să respecte următorii pași:

  1. Să fie înscris/ă la un medic de familie și să fie asigurat/ă medical.
  2. Să se adreseze la medicul de familie pentru prescrierea rețetei compensate;
  3. Pe o reţetă este scrisă denumirea comună internaţională a unui singur medicament.
  4. Să prezinte în farmacie reţeta şi buletinul de identitate sau certificatul de naştere ori formularul 09.
  5. La prezentarea rețetei, farmacistul va propune în mod obligatoriu medicamentul oferit gratuit. Dacă persoana refuză preparatul  respectiv, va fi informat despre medicamente disponibile, compensate parțial și are posibilitatea să aleagă medicamentul din lista de preparate care au aceeaşi substanţă activă, dar preţuri diferite.
  6. Reţeta pentru medicamente compensate este valabilă în toate farmaciile contractate de CNAM pe întreg teritoriul ţării.

Pacienții pot beneficia de medicamente gratuite pentru următoarele maladii: pneumonie, bronşita cronică simplă şi mucopurulentă cu exacerbare, astmul bronșic, hepatita cronică, fibroză și ciroza hepatică,  pancreatita cronică,  gastrita, ulcerul gastric și ulcerul duodenal, scleroza multiplă,  mielopatia, boala cerebrovasculară, encefalopatia mixtă cronică , artrita reumatoidă, reactivă și psoriazică, guta, pielonefritele acută şi cronică, diabetul zaharat şi complicaţiile lui (neuropatia, nefropatia, angiopatia  diabetică),  tratamentul depresiei, demenței(bolii Alzheimer), maladiilor cardiovasculare, respiratorii (bronho pneumopatie cronică obstructivă, astm bronșic), aparatului digestiv (inclusiv hepatită și ciroza hepatică), aparatului locomotor (osteoartrită, artrită reumatoidă), bolilor endocrine.

Dacă preparatul solicitat gratuit nu este la moment în farmacie, farmacistul este obligat timp de 72 de ore să îl pună la dispoziția pacientului. De asemenea, farmaciile sunt obligate să plaseze la loc vizibil lista medicamentelor oferite gratuit în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală.

Prescrierea medicamentelor compensate se efectuează de către medicii de familie, neurologi, psihiatri, endocrinologi și pediatri ai prestatorilor de servicii medico-sanitare contractați de către CNAM, indiferent de forma juridică de organizare.

Dacă pacienților li s-a refuzat prescrierea sau eliberarea medicamentului, sau pentru orice alte  informații, pot apela Linia Fierbinte a CNAM, la numărul: 080099999.

Lista medicamentelor compensate o puteți vedea aici: https://bit.ly/2FXg1Ev

Foto: Pixabay