Sindromul de oboseală cronică câștigă tot mai mult teren

  • La această concluzie au ajuns specialiștii din România și R. Moldova care s-au întâlnit la Chișinău

În luna martie, la inițiativa Asociației Balint din R. Moldova, s-au adunat la aceași masă medici de familie, psihiatrii, psihologi, alți specialiști. Au participat experți și personalități din România, R. Moldova și nu numai. Timp de două zile la Chișinău s-a vorbit despre sindromul Burn Out, cunoscut și sub numele de sindromul oboselii cronice. Evenimentul de a fost denumit generic  „Prevenirea sindromului Burnout în activitatea profesională prin metoda Balint”. Concluzia la care au ajuns specialiștii este una singură – astăzi, sindromul oboselii cronice  (SOC) câștigă tot mai mult teren. Primii în fruntea listei celor afectați sunt medicii care au ajuns să lucreze uneori până la epuizare. În premieră pentru R. Moldova, reprezentanți de peste hotare care lucrează cu persoanele ce manifestă tulburări post-traumatice atât după traume fizice, cât și psihice au prezentat live tehnici de lucru privind prevenirea arderii profesionale în relația specialist-beneficiar în cazuri dificile. O altă noutate a reprezentat-o conexiunea online cu invitații de peste ocean. În cadrul prezentărilor și workshop-urilor vom aborda subiecte importante ce țin de starea emoțională în relația medic-pacient și psiholog-client. În cadrul aceleiași întâlniri invitații au avut ocazia unică de a le fi dezvăluită o altă abordare prin prezentare a unei tehnici de ultimă generație pentru lucrul cu persoanele „care aud voci”. Două zile ineresante, pline de informații cu un final înncununat de succes – diplome si credite pentru obținerea gradelor și evidențierea specilizărilor periodice, medicale.

Partenerii conferinției:

Societatea Psihiatrilor, Narcologilor, Psihoterapeuților și Psihologilor Clinicieni din Moldova, Școala de Management în Sănătate Publică a USMF « N.Testemițanu», Asociația Balint din România, Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei din România, Asociația Psihologilor Atestați din România, Asociația Centrul de Inițiativă Civică Alexandru cel Bun, Asociația Social Link, Global Life Coaching, Asociația Expert Psy, College of Medical Sciences SUA.

 

Scurtă istorie și descriere a SOC:

Sindromul de burn-out este o stare de epuizare fizică, emoţională şi mentală cauzată de implicarea individului pe termen lung și în mod repetat în situaţii solicitante. În 1981, Maslach si Jackson, citaţi de M. Zlate, propuneau următoarea definiţie pentru burn-out: „un sindrom de epuizare emoţională, de depersonalizare şi de reducere a realizării profesionale apărut la indivizii implicaţi profesional alături de alţii”. Cu alte cuvinte este vorba de sindromul stresului cronic la locul de muncă. În 1974, Herbert Freudenberger, medic în New York, a folosit pentru prima dată noţiunea de „burn-out”. Există conexiuni între sindromul burn-out şi variabilele demografice cum sunt sexul, vârsta şi vechimea în muncă. Diverse cercetări (Pedrabissi, Rolland şi Santinello, 1993) au scos în evidenţă că sexul feminin, vârsta medie şi cea înaintată, dar şi diversitatea activităţii profesionale (cei care suplinesc posturi ce necesită diferite calificări) au influenţă asupra formelor de manifestare ale fenomenului. Sindromul de epuizare profesională îi afectează mai ales pe cei care au ales să lucreze cu oamenii (de exemplu: profesorii, educatorii, personalul medical, avocaţii, funcţionarii publici). Evident că nu toţi vor fi afectaţi în egală măsură, unii vor experimenta un nivel maxim de stres, în timp ce alţii se vor adapta mai uşor. Zahărul, cafeaua, ceaiul negru, cafeina, nicotina sau alcoolul sunt unanim acceptaţi ca factori care favorizează şi potenţează instalarea sindromului de oboseală cronică. Cei predispuşi la a dezvolta un astfel de sindrom sunt cei care au anumite caracteristici de personalitate: idealism, supraangajare în profesie, dorinţa de a performa, nevoia crescută de aprobare din partea celorlalţi, un respect de sine scăzut, vulnerabilitatea în faţa excesului de cereri, incapacitatea de a refuza, sentimentul de vină faţă de îndeplinirea propriilor nevoi, nerăbdare, grabă. Totul începe de la pierderea echilibrului între solicitările primite şi propriile resurse. De cele mai multe ori, persoana alege singură să se supra-responsabilizeze din dorinţa de a avea un statut mai bun, de a câştiga mai bine sau pentru a evita alte sarcini importante ale vieţii, cum ar fi relaţia intimă sau prietenii.

În planul reacţiilor organismului cele mai întâlnite dintre multiplele modificări la care este supus corpul: creşterea frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale, contracţia musculaturii scheletice, creşterea nivelului de glucoză, etc. Toate acestea mecanisme sunt de protecţie imediată a corpului. Dacă stresul se prelungeşte sunt depăşite capacităţile de adaptare ale organismului la factorii de pericol, ceea ce conduce la instalarea unor afecţiuni cum sunt: hipertensiunea arterială, accidentul vascular cerebral, infarctul miocardic, ulcerul duodenal, migrenă repetate, cancer, alergie, astm, durere cronică de spate, artrită. Efectele stresului prelungit se manifestă şi în plan psihic: sunt afectate procesele gândirii, se instalează stări de apatie, se înregistrează lipsa de energie, limitarea exprimării emoţionale, afectarea relaţiilor interumane, scăderea performanțelor şi, în general, se constată o deteriorare a calităţii vieţii. Manifestările: stare de oboseală cronică însoţită de senzaţia de epuizare extremă cu incapacitate fizică de a mai continua

  • episoade dureroase acute de tip migrene, dorsalgii, tulburări digestive
  • tulburări ale calităţii somnului
  • iritabilitate faţă de cei apropiaţi
  • scăderea randamentului la locul de muncă
  • incapacitatea de a mai face faţă sarcinilor urgente
  • senzaţia că munca invadează în special viaţa personală
  • senzaţie progresivă de epuizare care împiedică persoana să mai răspundă sarcinilor din familie
  • nemulţumirea şi sentimentul de inutilitate
  • lipsa rapidităţii în executarea unor sarcini simple
  • dezinteresul
  • o detaşare emoţională din ce în ce mai evidentă, care poate îmbrăca o varietate de manifestări, de la absenţa emoţiilor până la o totală indiferenţă; concomitent cu o retragere în sine sau cu o lipsă de comunicare
  • lipsa reacţiei fiziologice de autoprotecţie, indiferența
  • refuzul de a mânca.