Medicii de la IUBCvT Târgu Mureș au realizat primul transplant de cord din 2018

0
182

Medicii Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş au realizat primul transplant de cord de anul acesta, din România. Dr. Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul  IUBCvT Târgu Mureş, a anunțat că intervenția a avut loc miercuri, după nouă luni de întrerupere a acestei activităţi, din cauza lipsei donatorilor.

Donatorul a fost un tânăr de 35  de ani, din Oradea, care a suferit un puseu hipertensiv, a făcut accident vascular şi a intrat în moarte cerebrală. Nu doar inima a fost pelevată, ci și rinichii și ficatul.

Cordul a fost transplantat unui pacient de 54 de ani, din Galaţi, aflat în stadiu terminal de insuficienţă cardiacă.

“În cursul acestei zile (n.r.miercuri) am efectuat un transplant cardiac, la un pacient de 54 de ani din Galaţi, cu insuficienţă cardiacă în stadiu terminal. Din fericire, a fost un organ disponibil, la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, de la un donator de 36 de ani, care a suferit un AVC şi, din păcate, s-a instalat moartea cerebrală. În această situaţie, s-a decis prelevarea organelor, cordul, ficatul şi cei doi rinichi, iar cordul, ca de obicei, a ajuns la Târgu Mureş pe care aeriană. Prelevarea s-a desfăşurat în cursul dimineţii de către o echipă din clinica noastră condusă de dr. Cosmin Opriş. La orele amiezii elicopterul a aterizat, operaţia a durat circa cinci ore şi jumătate şi totul a decurs foarte bine. Ne bucurăm că pacientul este într-o stare foarte bună, ceea ce sper să se menţină în continuare. Am avut oarecare emoţii, deoarece transplant cardiac nu am făcut de aproape un an şi mă bucur că a fost o probă prin care am demonstrat că suntem pregătiţi, întreaga echipă, şi aici mă refer la toţi, medici, asistente, anestezişti, cardiologi, chirurgi”, a declarat dr. Suciu, informează AGERPRES.

Ultimul transplant de cord din România a fost realizat anul trecut, în data de 20 iunie, la Târgu Mureş şi de atunci IUBCvT nu a mai avut nicio solicitare pentru prelevare de cord.

Cauza – cred că toată lumea a observat că activitatea de transplant este într-un declin, în special din cauza lipsei donatorilor. Identificarea donatorilor şi prelevarea de organe au scăzut foarte mult. Nici în ceea ce priveşte transplantul altor organe activitatea nu este mulţumitoare, activitatea de transplant a scăzut foarte mult. E un lucru care ne îngrijorează şi ne supără, pentru că se fac mult prea puţine transplanturi în România comparativ cu orice ţară din Europa şi eu consider că este păcat, pentru că resursă umană pregătită există şi este vorba despre organizarea mult mai eficientă a activităţii de transplant. E imposibil să fie atât de puţini donatori într-o ţară ca România. Pe de altă parte, e foarte important ca şi activitatea aceasta să fie reflectată obiectiv, fără patimi şi alte interese“, a subliniat dr. Horaţiu Suciu.

Săptămâna trecută s-au împlinit 45 de ani de la prima operaţie pe cord deschis din România. Cu această ocazie,dr. Horațiu Suciu a atras atenția asupra problemei transplantului în România, amintind faptul că în Italia s-au făcut 250 de transplanturi anul trecut, iar italienii erau nemulţumiţi considerând că e un număr mic.

“Vă daţi seama unde suntem noi? Noi suntem mândri cu ceea ce facem la Târgu Mureş, dar nu trebuie să uităm că este o activitate total insuficientă şi că în continuare numeroşi pacienţi decedează în lipsă de organe şi e vorba de organizare şi bunăvoinţă din partea tuturor. Un astfel de program e foarte greu de pus pe picioare, dar e foarte uşor de pierdut. Lista de aşteptare este în permanentă mişcare, numeroşi pacienţi se adaugă, alţii decedează, se menţine la 100 de pacienţi, pe lista de urgenţă sunt 25-30, care sunt monitorizaţi permanent. Se cheamă pacienţii în funcţie de vechime, dar nu numai în funcţie de vechime, ci cei într-o stare foarte rea. Nu este ceva matematic în această stratificare a urgenţei, există criterii foarte clare în care se decide cine este receptorul”, a accentuat dr. Suciu, mai scrie AGERPRES.

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din IUBCvT Târgu Mureş a spus că deşi s-a vehiculat în spaţiul public existenţa unor liste preferenţiale pentru transplantul de organe din România, el poate să garanteze că în clinica pe care o conduce nu se întâmplă aşa ceva.

Nu cred în acest lucruri (liste preferenţiale, n.r.) eu pot să vorbesc doar despre clinica pe care o conduc, unde lucrurile sunt foarte clare din punctul meu de vedere. Cardiologii ţin lista de transplant, practic mă consult cu ei, ei decid împreună cu mine, dar accept sugestiile lor care este cel mai potrivit pacient, pentru că ei sunt cei care îi urmăresc şi îi monitorizează şi pun indicaţia de transplant. Acele lucruri care se vehiculează referitor că se iau pacienţi preferenţial sau anumiţi pacienţi sunt absolut ridicole. Aceste lucruri trebuie să fie deasupra unor bănuieli, sunt de acord că poate să fi indus în rândul populaţiei că există anumite preferinţe, dar, spre exemplu, pe acest pacient transplantat astăzi, l-am cunoscut azi dimineaţă. Acest lucru nu se întâmplă şi îi asigur pe pacienţi că tot ceea ce facem este să demonstrăm că la Târgu Mureş se face medicină de performanţă şi pentru a slava cât mai multe vieţi“, a susţinut doctorul.

Dr. Horaţiu Suciu şi-a exprimat speranţa că prin primul transplant de cord din acest an din România, care s-a realizat, miercuri, la IUBCvT Târgu Mureş activitatea de prelevare de organe şi cea de transplant se va relansa.

Îmi doresc foarte mult ca şi celelalte transplanturi de ficat şi de rinichi să iasă bine, în primul rând pentru pacienţii respectivi şi în al doilea rând pentru ideea şi activitatea de transplant din România care cunoaşte o perioadă foarte grea şi mi-aş dori, nu pentru mine personal, ci pentru ideea de medicină românească de performanţă pentru că nu mai sunt multe lucruri cu care să ne putem lăuda, din păcate, în acest moment“, a mai spus dr. Horaţiu Suciu.

Autor: Sofia Filip
Foto: IUBCvT Târgu Mureş