Să ne bronzăm echilibrat

0
110

Zilnic ne gândim la echilibru. Mâncăm, dormim, facem sport, lucram, ne relaxăm echilibrat. Și exemplele în acest sens ar putea continua. Dar ne vom opri astăzi la tema – să ne bronzăm echilibrat deoarece și aici, iată că, trebuie să existe un echilibru.

Persoanele care, din dorința de a se bronza foarte repede, stau ore în șir la soare, pierzând noțiunea timpului, fără măsuri de protecție, vor resimți, mai devreme sau mai târziu, consecințele, potrivit opiniei dr. Stela Croitoru, medic dermatolog, pielea se bronzează datorită unui pigment cunoscut sub denumirea de melanină. Razele soarelui intensifică formarea acesteia, dar rapiditatea formării depinde de la caz la caz. La aceeași expunere la soare, de exemplu, aceeași durată de timp, unele persoane se bronzează mai mult, altele mai puțin, în timp ce altele – deloc. La acestea din urmă, pielea este lipsită de pigment.

Expunerea la soare, în mod rațional, echilibrat, are efect favorabil asupra pielii care prezintă coșuri și puncte negre, făcând-o netedă și catifelată.

Pentru a obține o bronzare uniformă și să nu dăunăm organismului trebuie să respectăm câteva principii, după cum spun specialiștii dermatologi:

  • Este necesară o perioadă de acomodare, făcând băi de soare, progresiv, în primele zile, atât ca durată a expunerii, cât și ca întindere a suprafeței expuse;
  • Sunt bune băile de soare ”prinse” în mișcare și nu într-o stare de imobilitate care accentuează bronzul pe anumite părți, mai mult sau mai puțin dar nicidecum uniform;
  • Să evităm băile de soare la orele cele mai călduroase;
  • Persoanele cu pielea albă să fie atente la expunerea la soare;
  • Capul trebuie să fie protejat cu șepci sau pălării cu boruri mari, iar pentru ochi se recomandă ochelarii de soare;
  • Dacă pielea s-a înroșit trebuie aplică imediat o cremă specială, pentru evitarea arsurilor;
  • Persoanele cu anumite afecțiuni, inclusiv cele dermatologice, cuperoză, psoriazis, vitiligo, trebuie să consulte neapărat medicul și expunerea la soare se va face cu avizul acestuia.

Se recomandă a fi utilizate produse antisolare care să permită o filtrare a razelor ultraviolete, ajutându-ne să ne bronzăm uniform, fără a ne alege cu arsuri.

                                                                        Ligia Beatrice Vasilescu

Foto: pixabay.com